TOTUL DESPRE CĂPUȘE

5 pași pentru a scoate o căpușă

Cum se prind căpușele de animale?

Căpușele trăiesc în aer liber, în spații precum pădurile, pajiștile și parcurile, iar un animal poate lua căpușe cu ușurință prin contactul cu vegetația.

Cel mai bun mod de a face față acestei situații este de a scoate căpușa cât mai curând posibil.

  1. Cu o pensetă sau cu un instrument specific pentru îndepărtarea căpușelor, ține ferm capul parazitului în punctul în care acesta este atașat și cât mai aproape de piele.
  2. Trage lent, constant și ferm pentru a detașa căpușa de pe piele. Pentru unele instrumente se recomanda o mișcare de răsucire în același timp.
  3. După îndepărtarea căpușei, curățați zona cu apă și săpun.
  4. În cazul în care se rupe o parte din căpușă, încearcă să o scoți ca pe o așchie.
  5. Urmărește zona afectată timp de câteva zile după îndepărtarea căpușei. În cazul în care se inflamează, consultă medicul veterinar.

În cazul în care animalul tău de companie are căpușe atașate pe corp înainte de a-i aplica zgarda Foresto®, este recomandat să le îndepărtezi manual. Ulterior, va fi protejat împotriva căpușelor în termen de 48 de ore de la aplicarea zgărzii Foresto®..

FORESTO® ARE EFECT REPELENT ȘI OMOARĂ CĂPUȘELE

Foresto® este ușor și comod de utilizat. Ține căpușele la distanță, împiedicându-le să muște animalele de companie și astfel să transmită boli.

Cum funcționează:

Căpușele strâng pe picioare cantități mici din substanțele active din Foresto® atunci când se mișcă pe părul sau pielea unui animal tratat. Rezultatul este un comportament de evitare cunoscut sub numele de "hot foot effect", similar cu ceea ce i se întâmplă unei persoane care calcă cu talpa direct pe nisip foarte fierbinte. Căpușa încearcă să scape, iar la scurt timp este paralizată, cade de pe animalul care poartă Foresto® și moare înainte de a avea o masă de sânge.

Foresto® are efect repelent și ucide cele mai multe dintre căpușe înainte ca acestea să muște, reducându-se astfel riscul de transmitere a bolilor.

1Drummond R. Ticks and What You Can Do About Them. 3rd ed. Berkeley, CA. Wilderness Press; 2004.